26.12.2018

Pomana porcului reteta

Retete Culinare Pomana Porcului Traditionala De Craciun Cu Carne Si Carnati De Porc


Pomana porcului retete culinare,

Ingrediente Pomana porcului 
-doua kg carne de porc amestec proaspata (pulpa, fleica, ceafa) 
-jumatate kg carnati de porc de casa 
-o cana de vin rosu de butuc romanesc (200 ml) 
-o lingura plina cu untura de porc 
-o lingurita sare grunjoasa 
-jumatate lingurita piper negru macinat 
Pomana porcului cu carnati retete culinare,

Mod de preparare Pomana porcului 
Ingredientele de mai sus sunt suficiente pentru patru portii de friptura pomana porcului rapida, spun rapida deoarece in maxim jumatate de ora mancarica este gata. Pentru inceput se alege carne mai grasa, grasimea prin prajire se topeste si se formeaza untura proaspata care este liantul principal al preparatului. Fara grasime carnea o sa fie putin mai fada, iar grasimea prajita contribuie la finalizarea gustului acestui preparat traditional romanesc gatit la ceaun. Daca nu ne pricepem in alegerea carnii atunci cumparam carne de porc in lucru. 

Carnea taiata dreptunghiuri sau cuburi mai mari se pudreaza cu putina sare grunjoasa si piper macinat, se amesteca bine cu palmele si se lasa zece minute sa prinda gust. In acest timp se pune un ceaun pe foc si se topeste o lingura cu varf de untura de porc, se adauga carnea si se prajeste la foc tare inabusit acoperind ceaunul cu un capac timp de cinci minute, in acest timp carnea se amesteca periodic pana isi schimba culoarea si i se inchid rapid porii. Se adauga o cana de vin si se continua prajirea inabusit amestecand periodic pana cand vinul scade de tot iar carnea incepe sa se prajeasca sfaraind si schimbandu-si culoarea spre rumenit. 
Retete cu porc,

Totul dureaza putin peste zece minute, la final se asaza peste carne bucatile de carnat intepate pe alocuri cu o scobitoare ca sa nu plesneasca in timpul prajirii si se acopera cu capac fara sa se amestece. 
Mancare din carne si carnati retete culinare,

Daca se amesteca imediat cand s-au pus carnatii exista riscul ca ei sa se rupa, dar tinuti trei minute deasupra carnii fac putina crusta la exterior care-i protejaza. Deci dupa doua sau trei minute se amesteca si se introduc si bucatile de carnati in untura iar dupa inca cinci minute se opreste focul si se serveste reteta de mancare cu mamaliga si o salata de varza acra. Pofta Buna! 
Friptura de porc la ceaun retete culinare,


Cate ceva despre Pomana porcului 
In Bucataria Romaneasca odata cu venirea Sarbatorilor de Iarna si bineinteles a Craciunului are loc un adevarat ritual de bunatati cu specific romanesc, in special mancaruri cu carne de porc si preparate din carne de porc. Primul preparat din carne de porc servit dupa taierea porcului de Ignat este pomana porcului care preparata traditional dupa o reteta veche din popor aceasta se face taind cate o bucata de carne din toate partile corpului, aducand un ultim omagiua porcului si multumindu-i pentru carnea oferita si multumind pe aceasta cale familiei si invitatilor pentru ajutorul oferit. 

Pomana porcului sau friptura de porc la ceaun este prima mancare gatita preparata dupa sacrificarea porcului. Dupa portionarea porcului si impartirea pe sortimente si categorii a carnii, friptura la ceaun se prepara din carne amestec: pulpa, fleica, ceafa, muschi, coaste, iar tot gustul este dat de bucatile de carne grasa inabusita si prajita afara in ceaun la foc de lemne si nu in bucatarie pe aragaz, pana devine moale la interior si rumena la exterior. Acest fel de mancare traditional din Gastronomia Romaneasca se serveste traditional cu mamaliguta, salata de varza murata, usturoi intreg sau mujdei de usturoi, muraturi, castraveti in otet, gogosari murati, un amestec de branza uscata rasa presarata deasupra asa cum se serveste la tochitura de porc, un ardei iute si nelipsitele pahare de tuica de casa sau rachiu romanesc. 

Pentru a intelege mai bine aceste lucruri ar trebui sa petrecem Sarbatorile de Iarna undeva la tara sau la munte ca sa ne bucuram pe deplin de aceste datini, obiceiuri si traditii romanesti. Ritualurile gastronomice sunt doar o mica parte din frumusetile oferite de magia sarbatorilor la romani. Alte retete traditionale romanesti, retete culinare si preparate de Craciun: sarmale de porc, racitura de porc, carnati de casa, cozonac cu nuca
Pomana porcului reteta,

Friptura de porc cu mamaliguta retete culinare,